Meci decisiv pentru U-BT. Clujenii, la un pas de calificarea în optimile Eurocup

acum 1 ora 14

Este ultima etapă a sezonului regulat din EuroCup, iar U-BT și Aris Salonic se întâlnesc miercuri, de la ora 18.00, într-un meci cu miză uriașă.

Câștigătoarea partidei se va califica în optimile competiției, unde va juca împotriva ocupantei locului 3 din Grupa B, într-o singură manșă.

500 de suporteri greci și-au anunțat prezența la meci, în timp ce organizatorii au deschis și nivelul 3 din BT Arena, într-o seara în care arena din Cluj va fi plină.

Cele două formații s-au mai întâlnit de cinci ori până acum. Este al treilea sezon în care U-BT și Aris sutn repartizate în aceeași grupă, iar după victoriile din edițiile precedente, clujenii s-au impus și în turul actualei stagiuni. Pe 4 decembrie 2025, U-BT a redus la tăcere sala „Nikos Galis”, după ce a întors soarta partidei în repriza secundă, când a marcat 60 de puncte din totalul de 98. Astfel, U-BT a izbutit să se impună la 10 puncte diferență, scor 88-98.

Adversarele de miercuri sunt vecine în clasame...

Sursa: https://www.mediafax.ro/sport/meci-decisiv-pentru-u-bt-clujenii-la-un-pas-de-calificarea-in-optimile-eurocup-23683788

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.