Melania Trump a anunțat marți lansarea Presidential AI Challenge, o competiție la nivel național destinată elevilor din grădiniță până la clasa a XII-a, prin care aceștia sunt provocați să folosească instrumente de inteligență artificială pentru a găsi soluții la diverse probleme din comunitățile lor.
„Așa cum America a condus odată lumea către cucerirea cerului, suntem pregătiți să conducem din nou, de data aceasta, în era inteligenței artificiale”, a declarat prima doamnă într-un mesaj video.
Ea a amintit că a folosit deja tehnologia pentru a-și publica audiobook-ul din 2024, creat integral cu voce generată de AI, și că a militat pentru siguranța online prin promovarea Take It Down Act, lege semnată în mai de președintele Trump, menită să combată exploatarea sexuală online și utilizarea deepfake-urilor.
Michael Kratsios, directorul Oficiului pentru știință și tehnologie de la Casa Albă, a explicat că scopu...