„Este, așa cum am spus, un moment deosebit de important, atât pentru organizația PSD București, cât și pentru viitorul Capitalei”, așa și-a început Grindeanu discursul.
Apoi, președintele PSD a ținut să îi mulțumească Gabrielei Firea pentru munca pe care a depus-o în organizație timp de 10 ani.
„Chiar dacă nu-i prezentă, mă adresez ei. Îți mulțumesc, Gabi, pentru ceea ce ai făcut pentru organizația. Și să știți că eu voi ține minte faptul că, în această perioadă, Gabi a fost dispusă să facă sacrificii personale pentru acest partid. Încă o dată îți mulțumesc, Gabi”, a spus Grindeanu.
Un gest politic de forță
Apoi, liderul social-democraților s-a referit la transferul politic făcut joi (de la Firea la Băluță). A spus că reprezintă „un gest politic de forță” prin care social-democrații dau un semnal clar că organizația PSD București se află în spatele lui Daniel Băluță: „Asta este ceea ce ne dorim noi astăzi, mai mult decât, poate, funcțiile pe care le vom...

acum 3 zile
5



















English (US) ·
Romanian (RO) ·