Messi vrea să joace pentru Argentina la Cupa Mondială din 2026: „Mi-ar plăcea să fiu acolo”

acum 2 ore 17

Atacantul în vârstă de 38 de ani de la Inter Miami din MLS a condus Argentina la titlul de campioană mondială din 2022 și își dorește să fie pe teren atunci când argentinienii își vor apăra titlul, anul viitor în America de Nord.

De opt ori câștigător al Balonului de Aur, Messi, a declarat pentru NBC News într-un interviu difuzat luni că va vedea anul viitor cum se simte corpul său înainte de a decide dacă poate juca sau nu la Cupa Mondială organizată în comun de Statele Unite, Mexic și Canada.

„Este ceva extraordinar să pot fi într-o Cupă Mondială și mi-ar plăcea foarte mult”, a spus Messi, care va împlini 39 de ani în iunie anul viitor. „Aș vrea să fiu acolo, să fiu bine și să fiu o parte importantă în a ajuta echipa mea națională, dacă voi fi acolo.”

Messi, care este în fotbalul profesionist din 2004, își dorește încă o dată șansa de a deveni vedetă pe cea mai mare scenă a fotbalului.

„Sunt foarte nerăbdător pentru că este o Cupă Mondială. Venim după c...

Sursa: https://www.mediafax.ro/sport/messi-vrea-sa-joace-pentru-argentina-la-cupa-mondiala-din-2026-mi-ar-placea-sa-fiu-acolo-23632841

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.