„Atmosfera a fost senzațională, sunt foarte mândru că am putut face parte dintr-un asemenea eveniment. Țin să mulțumesc suporterilor pentru prezență și pentru susținere. Au umplut sala și îmi pare rău că nu am reușit să ne bucurăm împreună cu ei de o victorie”, a declarat antrenorul campioanei României – U-BT Cluj, Mihai Silvășan, într-o conferință.
Coregrafia spectaculoasă pregătită de fanii clujeni a întârziat startul meciului câteva minute.
Meciul, ultimul din turul Grupei A a ABA League, a început cu un start excelent al gazdelor, care au condus cu 12-2 după doar trei minute, însă experiența adversarilor și rotația limitată a lui U-BT au înclinat balanța spre formația sârbă.
U-BT a controlat primul sfert, conducând în două rânduri la zece puncte, însă Partizan a revenit și a intrat ...

acum 1 luna
28




















English (US) ·
Romanian (RO) ·