Mihail Neamțu: Timp de 6 luni, NIMENI de la MNIR nu a cerut olandezilor o probă că aceste obiecte sunt supravegheate

acum 3 luni 20

Mihail Neamţu a declarat că ”furtul acesta al unui obiect absolut incomensurabil ca valoare reprezintă rezultatul unei incompetenţe manageriale, dar din păcate este şi un atentat la adresa identităţii noastre naţionale.

El a precizat că, din păcate, răspunsul instituţional pe care l-au aşteptat, al unei demisii din partea directorului Muzeului Naţional de Istorie, nu a venit cu repeziciunea pe care şi-ar fi dorit-o.

”Domnul director ne-a explicat de pildă şi lucrul ăsta ne-a şocat, că şase luni de zile, nimeni de la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti nu a cerut olandezilor o probă că aceste obiecte, aceste artefacte, mai ales coiful de la Coţofăneşti, este supravegheat fizic, în persoană, de către un membru al poliţiei din Olanda. Timp de şase luni de zile, ei s-au bazat pe buna credinţă a olandezilor, care ştim cât de mult ne iubesc. (..) Mi se pare, sincer, deplorabil modul în care a fost gestionat acest contract”, a precizat Neamţu.

Sursa: https://www.realitatea.net/stiri/actual/mihail-neamtu-timp-de-6-luni-de-zile-nimeni-de-la-mnir-nu-a-cerut-olandezilor-o-proba-ca-aceste-obiecte-sunt-supravegheate_6797799424beda1ed31f73e2
Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.