Ministerul Mediului anunță accelerarea reformei Natura 2000 pentru a evita sancțiuni europene
acum 2 ore
11
România a înregistrat progrese reale și vizibile în dosarul de infringement deschis de Comisia Europeană în 2025, referitor la neîndeplinirea obligațiilor privind siturile Natura 2000. După aproape un deceniu de întârzieri și blocaje administrative, autoritățile române au adoptat în ultimele șase luni 30% dintre planurile de management și măsurile de conservare care lipseau pentru zeci de arii protejate.
Aceste evoluții importante vin într-un moment în care respectarea directivei europene este esențială pentru accesul continuu la fonduri de miliarde de euro pentru investiții.
Natura 2000: avizul motivat din 2025 și întârzierile istorice
„În iunie 2025, a fost emis avizul motivat care privea nedesemnarea ca arii speciale de conservare a 169 de situri de importanță comunitară, lipsa unor obiective de conservare adecvate pentru peste 200 de situri și absența măsurilor de conservare pentru 10 situri punctuale. Situația era rezultatul unor întârzieri structurale ac...
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.