Consiliul de Administrație al SALROM a fost demis, iar neregulile identificate au fost transmise Direcției Naționale Anticorupție (DNA), a transmis Radu Miruță.
„La Salrom au existat absolut toate dovezile că ceea ce s-a întâmplat în 2025 urma să se întâmple. În anii 2022 și 2023 au fost inundații în exact aceleași locuri din Salina Praid, iar în 2024, pe 18 aprilie, a mai fost o inundație parțială. Nu a fost luată absolut nicio măsură”, a declarat demnitarul în conferința de joi.
Potrivit oficialului, pierderile cauzate de inundația de la Salina Praid sunt de ordinul zecilor de milioane: mijloacele fixe blocate în salina complet inundată sunt evaluate la 48,3 milioane de lei, iar pierderile suplimentare la încă 17,2 milioane de lei.
Radu Miruță a precizat că, în acest caz, controalele au mai scos la iveală achiziții făcute „cu dedicație”: procedurile erau modificate chiar cu o zi înainte de finalizare, astfel încât câștigătorul să fie cel dorit. Două combine mi...