CV-ul ministrului Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, începe să aibă tot mai multe locuri goale şi pline de întrebare după ce, pe zi ce trece, se dovedeşte că studiile pe care spune că le are sunt contrazise de instituţiile unde spune că le-ar fi şi urmat.
Ziariştii de la Libertatea publică joi un articol din care reiese că, pe lângă neclarităţile din CV-ul lui Moşteanu ar mai fi şi ilegalităţi. Astfel, în perioada 2015 – 2016, acesta era de ministru în Ministerul Transporturilor și membru în CA al unor companii de stat.
Pentru a ocupa astfel de demnităţi, Moşteanu ar fi trebuit să aibă studii superioare. Moşteanu a scris că ar fi absolvit o universitate privată pe care, ulterior, a făcut-o dispărută din CV. în diploma de la o universitate privată, diplomă pe care ulterior și-a scos-o din biografiile oficiale. La rândul ei, universitatea afirmă că nu l-a avut pe Moșteanu student.
Prima funcție publică, prima minciună Primul CV oficial, pe care ...

acum 2 ore
5























English (US) ·
Romanian (RO) ·