Ministrul Sănătății explică starea celor trei greci răniți în accidentul din Lugojel. „Se află sub monitorizare continuă și tratament de specialitate”

acum 1 ora 8

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, miercuri, că a fost în contact direct permanent cu omologul său din Grecia, după accidentul deosebit de grav din județul Timiș, în care șapte cetățeni greci și-au pierdut viața, iar alți trei au fost răniți. Oficialul a transmis că cei trei supraviețuitorii sunt în prezent stabili sub supraveghere medicală. 

Alexandru Rogobete a transmis condoleanțe familiilor victimelor din accident și a confirmat bilanțul persoanelor afectate. În urma accidentului, au fost înregistrate 10 victime, dintre care, 7 persoane și-au pierdut viața. De asemenea, oficialul a precizat că la Sptialul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara au fost transportați cei 3 supraviețuitori cu vârste de 20, 20 și 28 de ani.

„Transmit, înainte de toate, condoleanţe familiilor îndoliate şi tuturor celor afectaţi de tragicul accident rutier din localitatea Lugojel. În urma evenimentului, au fost înregistrate 10 victime...

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/ministrul-sanatatii-explica-starea-celor-trei-greci-raniti-in-accidentul-din-lugojel-se-afla-sub-monitorizare-continua-si-tratament-de-specialitate-20786125

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.