Miruță, despre despre trupele SUA în România: Avem certitudinea că nu se va interpreta că România e țară cobeligerantă

acum 1 ora 12

Garanții privind utlizarea mijloacelor trimise în România

Radu Miruță a spus că Statele Unite au solicitat sprijinul României pentru operațiuni logistice, o solicitare care a fost analizată și aprobată cu condiții stricte. Ministrul a solicitat clarificări punctuale părții americane privind modul în care avioanele desfășurate în România vor fi utilizate în conflict. 

„Atunci când am primit la Ministerul Apărării solicitarea din partea Statelor Unite, eu am pus o rezoluție pe acea solicitare și am revenit către ei cu o rugăminte de a clarifica. Este vreun scenariu în care avioanele care sunt permise la Otopeni și Kogălniceanu să plece încărcate cu armament de pe teritoriu național? Și răspunsul a fost nu. Deci avem certitudinea că aceste avioane nu vor pleca înarmate din România, ca să se poată cumva interpreta că România e țară cobeligerantă”, a spus Miruță luni la Euronews. 

Acesta a mai spus că reacțiile diplomatice din Iran s...

Sursa: https://www.mediafax.ro/stirile-zilei/miruta-despre-despre-trupele-sua-in-romania-avem-certitudinea-ca-nu-se-va-interpreta-ca-romania-e-tara-cobeligeranta-23712341

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.