Societatea Naţională a Sării susține, după anunţul ministrului Economiei, Radu Miruţă, despre zăcământul de grafit de la Baia de Fier şi despre valaorea acestuia, că prelungirea licenţei de exploatare nu este „un demers izolat sau de moment”, ci „rodul unui efort susţinut depus în ultimii trei ani de către echipa Salrom, în colaborare cu direcţii de specialitate din minister şi din Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRMPSG).
„Un element esenţial care a făcut posibilă această prelungire a fost implicarea Salrom în modificarea Legii minelor nr. 85/2003, ceea ce a permis crearea cadrului legal pentru obţinerea licenţei şi reluarea activităţii de extracţie în arealul Baia de Fier, oferind astfel o nouă şansă valorificării unei resurse strategice pentru economia naţională”, se arată într-un comunicat de presă al Salrom.
Potrivit societății, grafitul este o materie primă critică rară, inclusă pe lista UE a materialelor ese...