Șeful statului a fost întrebat joi seara la Antena 3 CNN despre negocierile care se poartă în vederea vizitei sale la Casa Albă și dacă acestea cuprind și discuții despre metalele rare sau energie.
„Există, dacă vorbim de metale rare, există o discuție care, pentru că știți că noi, Europa, Statele Unite, s-au confruntat în mai multe momente cu o criză și un monopol pe care alte state nu neapărat prietenoase cu noi l-au făcut pe aceste metale critice. Și a existat o discuție inițiată de Statele Unite luna trecută, care va continua, în care este și Statele Unite, este și Uniunea Europeană, pentru a face un fel de acord între țări care gândesc la fel pe chestiunea metalelor critice, astfel încât piața metalelor critice să fie, pe zona aceasta de lume, să fie bine reglementată în interesul comun. Deci aici facem progrese mari și evident că ne dorim și investiții și americane, și europene în România, atât pe partea de extracție, cât și pe partea de procesare”, a spus Nicușor Dan.<...

acum 2 saptamani
13























English (US) ·
Romanian (RO) ·