Diana Șoșoacă a avut noi contre cu jandarmii. Doi oameni ai legii au mers la locuința eurodeputatei ca să-i înmâneze o amendă primită în data de 22 iulie, atunci când președinta SOS a fost implicată într-un scandal la sediul DGASPC Sector 2. Numai că, întâlnirea s-a transformat într-o confruntare pe proceduri juridice între două forțe beligerante.
Diana Șoșoacă a refuzat să primească o amendă de la Jandarmeria Română, pe motiv că aceasta i-a fost adusă de 2 „gealați”la ușa apartamentului, așa cum îi numește aceasta pe jandarmi, în care locuiește împreună cu mama și cei doi copii ai săi.
Între cele două forțe a urmat un dialog, cu octavele ridicate în favoarea eurodeputatei, în timp ce le transmitea oamenilor legii că „nu au voie să înmâneze niciun act care conține date cu caracter personal, fără să fie introdusă într-un plic sigilat”.
Șoșoacă i-a amenințat și atenționat pe cei doi jandarmi că le va face plângere penală la IGPR, iar „amenda este...