„Nu sunt adeptul concedierilor, mai ales subiective”, spune ministrul Muncii, Florin Manole

acum 2 saptamani 4

Mediafax

Petre Florin Manole explică la RFI ce presupune reforma administraţiei, din perspectiva Ministerului Muncii: „Avem un document în lucru, care va duce la comasarea unora dintre deconcentrate. Avem un document în lucru, prin care întărim Autoritatea Naţională pentru Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi, mai ales în partea de servicii şi în partea de control, pentru că avem multe fraude în sistem şi e nevoie să le combatem, pentru a redirecţiona resursele către toţi cei care au reală nevoie. Evident, această reformă din domeniul dizabilităţii se va face fără a afecta pe nici unul dintre oamenii care sunt legitimi în acest sistem şi care au beneficii legitime, nu reevaluăm oameni, nu tăiem beneficiile meritate nimănui, dar avem cazuri de judeţe în care controalele au arătat că sunt până la 25% şi chiar peste 25% dintre dosarele evaluate din eşantioane sunt cu semne clare de fraudă”.

Ministrul Muncii subliniază că e nevoie de...

Sursa: https://www.mediafax.ro/politic/nu-sunt-adeptul-concedierilor-mai-ales-subiective-spune-ministrul-muncii-florin-manole-23614523

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.