O barză a oprit încălzirea cu lemne în postul de poliţie din Călăţele. Şi-a făcut cuib pe coşul de fum

acum 1 ora 10

O barză şi-a făcut cuib pe hornul unei secţii de poliţie, iar oamenii legii au fost nevoiţi să găsească o sursă alternativă de încălzire, din cauză că acesta nu se poate muta fără aprobare de la Ministerul Mediului, Academia Română şi alte instituţii abilitate pe motiv că pasărea este protejată prin lege. 

Poliţiştii de la Călăţele, judeţul Cluj, trebuie să mute domiciliul berzelor de pe coşul de fum, însă aşteaptă toate avizele solicitate, deoarece este o procedură mai anevoioasă.

„A fost solicitat sprijinul și intervenția autorităților competente din cadrul Ministerului Mediului, în vederea obținerii avizelor necesare pentru relocarea cuibului, astfel încât această operațiune să se desfășoare în condiții de siguranță și fără a afecta habitatul natural al speciei protejate”, a transmis, pentru Gândul, purtătorul de cuvânt IPJ Cluj.

În România, există cel puţin 7.821 de cuiburi de berze albe, care au fost recenzate în perioada 2024-2025, iar 6.50...

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/o-barza-a-oprit-incalzirea-cu-lemne-in-postul-de-politie-din-calatele-si-a-facut-cuib-pe-cosul-de-fum-20800925

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.