Oana Ţoiu, întrevedere cu omologul britanic la Londra: „Împărtăşim viziunea unei Europe mai competitive”

acum 1 saptamana 6

România crede într-o Europă mai competitivă iar, în acest sens, susţine parteneriate solide cu Regatul Unit, a declarat, luni, ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, la întrevederea de la Londra cu ministrul pentru Afaceri Externe, Commonwealth şi dezvoltare, Yvette Cooper, transmite MAE.

„Împărtăşim viziunea unei Europe mai competitive, iar pentru noi, acest obiectiv înseamnă, în primul rând, parteneriate mai solide cu Regatul Unit. (…) Am agreat astăzi lansarea, până în această vară, a grupului de lucru comun România-Marea Britanie pentru comerţ şi investiţii, precum şi parcursul pentru aderarea României la OCDE în 2026. Două veşti excelente confirmă acţiunile noastre concrete pentru reforme prietenoase cu mediul de afaceri: astăzi am publicat în Monitorul Oficial ultimul pas pentru evitarea dublei impuneri între companiile din România şi Marea Britanie – ordinul de ministru al MAE – şi, tot astăzi, a fost aprobat jalonul de politică fisc...

Sursa: https://tvrinfo.ro/oana-toiu-intrevedere-cu-omologul-britanic-la-londra-impartasim-viziunea-unei-europe-mai-competitive/

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.