Lionel Messi mi-a trimis un mesaj direct”, a spus Dembélé într-un interviu acordat France Football vineri, referindu-se la octuplul câștigător al Balonului de Aur. „Au fost foarte fericiți pentru mine și m-au felicitat pentru această reușită”, a adăugat atacantul francez.
Despre comparația dintre Ballon d’Or și momentele sale de glorie de pe teren, Dembélé a povestit despre golul său împotriva lui Tottenham, pe 11 decembrie 2018: „Am presat adversarul, a pierdut un pic echilibrul, am recuperat mingea, am văzut doi la unu și am spus: merg singur. Am accelerat, am driblat fundașul și am marcat”.
Câștigătorul a mai explicat că titlul reprezintă o recunoaștere a întregii echipe și a sezonului: „Suntem echipa anului și asta e cel mai frumos lucru. Tot ceea ce am realizat sezonul trecut s-a concretizat prin acest trofeu”.
Clasamentul final pe puncte al Ballon d’Or 2025, făcut public vineri de organizatori, l-a sit...