Pe întreaga durată a sezonului estival, 470 de pompieri din 19 județe și municipiul București vor suplimenta efectivele operative de pe litoralul românesc, potrivit IGSU.
Măsurile vor fi luate pentru asigurarea unui răspuns prompt și eficient la diverse tipuri de risc.
Serii de câte 94 de pompieri pe litoral
„Personalul este organizat în cinci serii succesive, fiecare desfășurând misiuni timp de două săptămâni. Astfel, în fiecare serie, câte 94 de pompieri vor fi dislocați pe litoral pentru sprijinirea misiunilor operative”, au transmis autoritățile.
Măsurile adoptate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență „urmăresc consolidarea capacității de intervenție și intensificarea activităților de prevenire, prin dislocarea de personal și tehnică de specialitate în județul Constanța. Printre mijloacele operative mobilizate se numără ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere și șenilate”.

acum 57 minute
8





















English (US) ·
Romanian (RO) ·