Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a făcut o serie de controale în 82 de campusuri universitare din România, vizând atât cămine, cât și cantine studențești, a închis șapte din ele și a dat amenzi de 200.000 de lei, informează agenția de presă News.ro.
Acțiunea declanșată de președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, a avut scopul de a verifica respectarea reglementărilor legale în vigoare.
În urma acestor controale, s-au dat amenzi în valoare de aproape 200.000 de lei și s-au închis temporar 7 cantine.
Măsurile luate de ANPC în urma controalelor
Inspecțiile ANPC au verificat 78 de cămine studențești și 42 de cantine. Din totalul căminelor verificate, 62 au prezentat abateri de la legislația privind protecția consumatorilor. Ca urmare a neregulilor constatate, s-au luat măsuri imediate pentru protejarea consumatorilor.
Autoritatea a decis oprirea temporară de la vânzare a 5 kg de produse alimentare, î...