„Președinta Comisiei Europene face o vizită militară la Constanța pe post de Feldmareșal al UE”, precizează Ion Cristoiu. La cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul a făcut o serie de precizări legate sosirea Ursulei von der Leyen pe teritoriul țării noastre și de importanța Portului Constanța.
„Știrea potrivit căreia președinta Comisiei Europene ajunge la Constanța, în România, i-a bucurat pe mulți, deoarece, de ceva vreme, se discută despre un rol ieșit din comun al Portului Constanța în cadrul relațiilor comerciale ale Uniunii Europene cu restul lumii. Fiind port la Marea Neagră, poate deveni un hub al transporturilor dinspre Asia, pe Marea Neagră, spre Europa, dacă facem și autostrăzi. Și, în felul acesta, Portul Constanța ar concura alte porturi mari din Uniunea Europeană, dar care au dezavantajul geografic prin faptul că nu sunt în această zonă”, a precizat Ion Cristoiu.