Prima reacție a Maiei Sandu, după ce premierul Republicii Moldova a demisionat: Am așteptat mai multă implicare în decizii complicate

acum 57 minute 9

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a ținut vineri o conferință de presă, la scurt timp după ce Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia din funcția de premier al țării.

„Am luat act de cererea de demisie a domnului prim-ministru. Îi mulțumesc domnului Alexandru Munteanu pentru faptul că și-a sumat răspunderea pentru guvern într-o perioadă complexă, atunci când erau necesare măsuri de relansare economiei, dar și inițierea unor reforme structurale esențiale. Apreciez eforturile depuse de el, dar și de întregul cabinet de miniștri în aceste luni.
Speculațiile potrivit cărora a vrut să lupte împotriva abuzurilor și nu a fost lăsat sunt false. Domnul prim-ministru a avut mână liberă să conducă guvernul așa cum a considerat corect. El a ales să plece”, a afirmat Maia Sandu în cadrul conferinței de presă.