Probele scrise la Bacalaureat încep luni, pe caniculă. Măsuri speciale luate de autorități

acum 4 saptamani 11

Probele scrise ale exameneului de Bacalaureat vor avea loc în perioada 29 iunie – 3 iulie.

Acestea se vor desfășura în 443 de centre de examen și sunt așteptați aproape 131.000 de candidați. Dintre aceștia, circa 116.000 provin din promoția curentă, iar aproximativ 15.000 de candidați din seriile anterioare. Cei din urmă vor susține toate probele sau doar pe cele nepromovate.

Candidații vor intra în centrele de examen în intervalul orar 7.30-8.30, în baza unui act de identitate valid. Aceștia vor fi nevoiți să lase într-o sală de depozitare materialele și obiectele care sunt interzise.

În intervalul 8.30 – 9.00, candidaților li se va explica modul de desfășurare a probei.

Probele încep la ora 9:00. Pentru redactarea lucrărilor scrise sunt prevăzute trei ore, contorizate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de timp suplimentar (cel mult două ore) candidații cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens...

Sursa: https://www.mediafax.ro/social/probele-scrise-la-bacalaureat-incep-luni-pe-canicula-masuri-speciale-luate-de-autoritati-23762356

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.