Luni seară, mai multe linii de transport public din București vor circula mai târziu decât de obicei, pentru a-i ajuta pe fanii meciului Dinamo - Universitatea Craiova să ajungă acasă. Partida are loc de la ora 21.00, pe Arena Națională, anunță Agerpres.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI) a anunțat că opt linii își vor prelungi programul luni seară: 1, 10, 40, 55, 86, 90, 104 și 311. Dacă traficul din zonă o va impune, poliția poate decide modificarea traseelor pentru liniile 86, 90, 104 și 143.
De exemplu, dacă se restricționează circulația pe Bulevardul Pierre de Coubertin, troleibuzele 86 și 90 vor întoarce în Depoul Vatra Luminoasă, iar călătorii le vor putea lua din stația Aura Buzescu. Autobuzele liniei 104, dacă se impune schimbarea traseului, vor merge pe Șoseaua Mihai Bravu și Bulevardul Decebal, apoi își vor continua drumul normal.
Autobuzele liniei 143 ar putea circula prin Pantelimon,...