Social-democratul spune că suma de 600 de milioane de euro este aproximativ egală cu cu întregul pachet de solidaritate, „pentru care ne-am zbătut noi cei de la PSD să-l avem parte a bugetului”.
„Nu știu, eu o să vorbesc cu colegii mei, mie mi se pare că nu putem să lăsăm să treacă așa ușor pe lângă noi acest subiect. 600 de milioane de euro reprezintă foarte mulți bani, reprezintă, așa cum am spus, exact sumele pe care noi le-am direcționat prin buget către persoanele cu nevoi speciale, către pensionarii cu pensii mici. Și, la urmă, când cumperi vaccinuri pentru o populație de 3-4 ori mai mare decât populația României, s-ar putea ca cineva să trebuiască să dea cu subsemnatul”, a spus Grindeanu.
Plângeri penale
El spune că nu a făcut în viața lui vreo plângele penală, „dar cred că acum e cazul să studiem acest aspect pentru că cineva trebuie să plătească”.
Întrebat despre cine este vorba el a răspuns: „Cei care au făcut aceste comenzi. De exemplu, am un...

acum 1 ora
9























English (US) ·
Romanian (RO) ·