Suntem printre măşti. Mai exact, suntem în mijlocul unei hore de măşti care se rotesc în jurul nostru, până rămânem singuri, cu propriile măşti.
Reţelele sociale - un bal (mascat) global. Şi nu doar că sunt pline de avataruri – oameni care încearcă să devină brusc ce s-au visat să fie. Încă şi mai plini de patetism suntem cei care nu ne ascundem identitatea. Este patetismul veştilor bune. Ieşim pe net bine machiaţi sufleteşte – îndeobşte cu succesele, rarisim cu eşecurile sau neîmplinirile noastre. Şi, chiar dacă am avea un milion de „prieteni”, viaţa noastră poate fi la fel de pustie. Suntem un milion de „prieteni” virtuali, ca să fim, în realitate, mai singuri.
Marea deosebire este că, în artă, în actorie, „măştile” sunt făcute să dezvăluie adevărul. Pe când – precum în real, mai aprig în virtual – „măştile” se pun să învăluie adevărul, să-l îndulcească, să-l cosmetizeze.
Imaginea iconică a teatrului, cu masca tragediei şi masca fals exuberantă a ...