„Statul român a făcut și face demersuri încă de la momentul la care a fost emis mandatul de arestare preventivă în ceea ce privește cele trei persoane. Aceste demersuri au presupus eforturi de localizare a persoanelor respective, eforturi de punere în executarea măsurii preventive. Și acum că avem confirmarea faptului că s-au luat măsuri preventive cu privire la toate cele trei persoane căutate, vor începe și demersurile judiciare”, a anunțat Marinescu, luni, la Antena 3 CNN.
„Cei trei vor fi prezentați în fața unui judecător, vor fi examinate solicitările statului român de extrădare și chiar și în contextul în care încă nu avem un tratat, o convenție privitoare la extrădare pe Emiratele Arabe Unite, urmează să încheiem și un astfel de tratat”, continuă ministrul de Justiție.
Procedura de extrădare, pe principiul reciprocității în dreptul internațional public
Marinescu a explicat că procedura se bazează pe...
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.