RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 781. Consiliul de Securitate al ONU merge în Siria și Liban

acum 23 minute 7

Consiliul de Securitate al ONU se va deplasa în Siria și Liban săptămâna viitoare, a anunțat misiunea slovenă care va prezida Consiliul în decembrie.

Cu câteva zile înainte de prima aniversare a căderii fostului președinte sirian Bashar al-Assad, ambasadorii celor 15 state membre urmează să călătorească la Damasc pe 4 decembrie.

Liderii ONU, primiți de noul președinte al Siriei

Acolo, ei ar urma să se întâlnească în special cu noile autorități, inclusiv cu președintele interimar Ahmad al-Sharaa, și cu reprezentanți ai societății civile, a precizat jurnaliștilor misiunea slovenă.

În timp ce ONU încearcă să-și restabilească prezența în Siria, Consiliul a ridicat recent sancțiunile împotriva noului lider al țării, cerându-i să implementeze o tranziție incluzivă.

Pe 5 decembrie, Consiliul va merge la Beirut, înainte de a se întâlni a doua zi cu Căștile Albastre din cadrul forței de menținere a păcii din sudul Libanului (UNIFIL), care...

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/razboi-in-orientul-mijlociu-ziua-781-consiliul-de-securitate-al-onu-merge-in-siria-si-liban-20719232

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.