„În cursul nopții, în jurul orei 00.24, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Reșița au fost sesizați prin SNUAU 112 că un autoturism staționat în parcarea unui bloc din municipiu a luat foc, iar focul s-a extins la un alt autoturism parcat în apropiere”, transmite IPJ Caraș-Severin.
Pompierii au intervenit rapid, stingând incendiul în urma căruia nu au fost înregistrate victime.
În urma evenimentului, unul dintre autoturisme a fost distrus în totalitate, iar cel de-al doilea a fost afectat în proporție de aproximativ 80%.
Potrivit primelor cercetări, incendiul a fost provocat de o persoană care a fugit de la fața locului.
Autoritățile continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul și pentru identificarea suspectului.
„Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere, sub coordonarea p...

acum 1 ora
12






















English (US) ·
Romanian (RO) ·