Potrivit Dispeceratului Naţional Salvamont, în Carpaţii Meridionali şi cei Orientali, la peste 1.800 de metri, zăpada nou-căzută a format un strat de 15-20 de centimetri, este prăfuită, uşoară, fără consistenţă şi puţin stabilă.„Pe văi şi în zonele adăpostite sunt însă depozite mai însemnate, de 50-60 de centimetri. Stratul de pulver este depus peste stratul uşor de 5-10 cm existent înaintea ninsorilor, sub care se află zăpada veche şi deja întărită, la care nu prezintă aderenţă. În apropierea crestelor sunt formate unele plăci de vânt, fragile şi cu rezistenţă scăzută”, avertizează salvamontiştii.
Salvatorii montani informează că în continuare „metamorfoza” zăpezii va fi încetinită de temperaturile extrem de scăzute care se vor înregistra, astfel încât aceasta îşi va păstra structura, dar avertizează că stratul de zăpadă praf va mai creşte, astfel încât, chiar şi la supraîncărcări slabe, se poate fisura şi disloca, alunecând peste stratul întărit din interior şi ducând la dec...