Alexandru Rogobete a participat la al 64-lea Congres Național de Cardiologie, desfășurat la Sinaia.
Rogobete a spus că hipertensiunea arterială este una dintre marile provocări de sănătate publică, iar ceea ce a văzut l-a convins că România are medici dedicați, profesioniști care își duc meseria cu demnitate, chiar dacă, de multe ori, sistemul nu a fost sau nu este de partea lor.
„În fața lor, vreau să spun un lucru simplu și sincer: îmi cer scuze pentru momentele în care sistemul i-a lăsat singuri. Știu că nu suntem perfecți, că avem multe probleme, dar vă asigur că le cunosc și, împreună cu echipa mea și cu profesioniștii din sănătate, încercăm să facem bine pentru pacienți. Un element de noutate majoră pe care îl anunț astăzi (sâmbătă – n.r.), în urma discuțiilor purtate cu Societatea Română de Cardiologie și cu partenerii noștri internaționali: vom dezvolta un nou atestat în cardiologia sportivă, în parteneriat...