România nu a fost invitată până duminică seară, 16 februarie, ora 19.45, la Summitul de urgență convocat de președintele francez Emmanuel Macron la Paris pentru ziua următoare, în contextul în care liderii UE sunt îngrijorați de inițiativele lui Donald Trump, care vrea să negocieze cu Vladimir Putin pacea în Ucraina.
Surse oficiale au declarat însă pentru Libertatea, la ora 19.45, că țara noastră mai așteaptă un semn de la Paris până la ora 20.30.
Macron a cerut reuniunea de urgenţă a liderilor europeni, inclusiv a premierului britanic Keir Starmer, din cauza îngrijorărilor majore referitoare la încercările lui Donald Trump de a prelua controlul asupra procesului de pace din Ucraina.
Practic, Trump a exclus liderii europeni din negocierile de pace dintre SUA și Rusia privind războiul început acum 3 ani, fapt ce a nemulțumit cei mai puternici lideri din Europa.