La nivel european, rezerva neutilizată de forță de muncă a scăzut în ultimii ani de la 18,6% în 2015 la 11,7% în 2024, ceea ce indică o revenire treptată a pieței muncii după pandemia COVID-19, arată datele publicate joi de Eurostat. Cu 5,3% forță de muncă neutilizată, România – alături de Polonia (5%) și Malta (5,1%) – se menține printre țările cu cele mai ridicate niveluri de ocupare.
Șomajul, în scădere
Datele recente ale Institutului Național de Statistică și ANOFM arată că România continuă să aibă un nivel redus al șomajului, indiferent de metodologia folosită. Potrivit INS, în trimestrul II 2025, rata șomajului a fost de 6,0% pentru populația activă, în scădere față de trimestrul anterior. În august, pentru persoanele adulte, indicatorul s-a situat la 4,7%, respectiv 5,0% la bărbați și 4,5% la femei.
Conform datelor ANOFM, după primele ș...