De la lansarea ofensivei din februarie 2022, Rusia a ocupat părţi mari din patru regiuni ucrainene pe care le-a revendicat ca fiind ale sale, pe lângă Crimeea, pe care a anexat-o în 2014. Ucraina a denunţat anexările ca fiind o acaparare ilegală de teritorii şi spune că nu le va recunoaşte niciodată, transmite AFP.
„Partea rusă şi-a confirmat în repetate rânduri disponibilitatea, confirmată de preşedinte, de a începe negocieri cu Ucraina fără nicio precondiţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru mass-media de stat.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a afirmat într-un interviu acordat ziarului brazilian O Globo, publicat luni, că „rămânem deschişi la negocieri”, dar a adăugat că „recunoaşterea internaţională a stăpânirii Rusiei asupra Crimeei, Sevastopolului, Republicii Populare Doneţk, Republicii Populare Lugansk, regiunilor Herson şi Zaporojie este imperativă”.
Com...