Sincer, dacă m-ai fi întrebat acum 5-6 ani ce părere am despre sănătatea mintală la job, aș fi ridicat din umeri. Nu pentru că n-ar fi contat, ci pentru că nimeni nu vorbea despre asta. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat, mai ales cu toată nebunia din pandemie, când am descoperit ce înseamnă anxietate, burnout, izolare. Și da, poate și pentru că tot mai mulți aleg locuri de muncă remote, unde granițele dintre job și viața personală se estompează cam periculos.
Tot mai des aud prieteni care spun: „Nu mai pot. Mă simt epuizat.” Sau „Am ajuns să urăsc ce fac, deși când am început îmi plăcea la nebunie.” Și cred că aici apare problema: nu e mereu despre sarcinile de zi cu zi, ci despre cum te simți în contextul în care le faci.
În România, să spui că mergi la terapie încă ridică niște sprâncene. La birou? Pfff, nici nu se pune problema...