Un videoclip în care un bărbat român le cere agresiv mai multor cetățeni ucraineni să părăsească un loc public amenajat pentru grătare a devenit viral pe rețelele sociale, stârnind reacții aprinse. Românul revendică „pământul românesc” și le transmite celor vizați că „nu sunteți bineveniți. Afară! Acum!”.
Incidentul a fost filmat chiar de cel care, cu un ton autoritar, le cere unor ucraineni să părăsească un spațiu de relaxare tip camping, unde mai multe persoane petreceau timpul în aer liber.
„Noi suntem stăpâni aici, în România. Aia trebuie să înțelegeți voi”, spune bărbatul, în timp ce le blochează accesul celor trei tineri care veniseră cu o mașină înmatriculată în străinătate.
La un moment dat, unul dintre bărbați afirmă că este cetățean român și că se află într-un spațiu public, dar cel care filmează insistă că ar fi „proprietarul” terenului public și le cere tuturor să plece.
„Nu sunteți bineveniți aici. Hai, la revedere!”, spune a...