Tamires Morena în vârstă de 31 de ani a semnat un contract valabil până în 2028. Jucătoarea este componentă a echipei CS Gloria Bistrița.
Tamires Morena de Araujo Frossard nu a evoluat în acest sezon, în urmă cu trei săptămâni devenind mămică.
Reprezentanții clubului din Râmnicu Vâlcea au subliniat că experiența internațională a sportivei reprezintă un atu important pentru îndeplinirea obiectivelor din sezoanele viitoare.
„Sunt foarte fericită să fac parte din acest club și abia aștept să încep noul sezon purtând tricoul SCM Râmnicu Vâlcea. Mai ales după un sezon atât de special pentru mine, în care am trăit bucuria de a deveni mamă. Sunt cu adevărat recunoscătoare pentru primirea călduroasă și pentru sprijinul primit. Abia aștept să revin pe teren, alături de suporteri și de atmosfera incredibilă care există la Vâlcea”, a declarat jucătoarea.
Prezentă constant în lotul național al Braziliei din 2013, Tamires Morena a câștigat mai multe competiții contine...

acum 1 ora
10






















English (US) ·
Romanian (RO) ·