Naționala de rugby a României dispută vineri ultimul meci al Turneului de Vară din America de Sud, împotriva selecționatei Argentina XV. Partida va avea loc pe terenul Club Atlético San Isidro, lângă Buenos Aires, de la ora 21:00.
Pentru confruntarea cu sud-americanii, stafful tehnic al „stejarilor” a stabilit joi echipa de start, în care își vor face debutul doi jucători: Sebastien Tofan, titularizat pe poziția de centru, și Cristian Nedelcu, care va începe pe banca de rezerve. Căpitan va fi Vlad Neculau, jucătorul lui SCM USV Timișoara.
Selecționerul David Gérard nu a putut conta pentru acest joc pe Alexandru Bucur, Tudor Boldor, Ștefan Cojocariu și Nicolaas Immelman, toți accidentați, precum și pe Alexandru Harasim, suspendat două meciuri după partida cu Uruguay.
Conform înțelegerii între cele două echipe, pentru acest meci vor fi disponibile 10 rezerve, în loc de cele 8 prevăzute de regulament, pentru a ...