„Partida cu cei din Qatar este foarte importantă. Nu contează că nu mai avem șanse de calificare mai departe, dar nu suntem aici doar pentru a aduna puncte, ci pentru a câștiga cât mai multe meciuri. Cei din Qatar reprezintă o echipă valoroasă, chiar dacă pare puțin exotică pentru voleiul din România. Nu este deloc o echipă slabă”, a spus selecționerul pentru Federația Română de Volei, înainte de ultima confruntare din grupa B, cu Qatar, programată miercuri, de la ora 5:30.
Antrenorul Sergiu Stancu a analizat și partida cu Țările de Jos, pierdută în minimum de seturi, dar la diferențe mici de scor, evidențiind dificultățile întâlnite și lecțiile desprinse din înfrângere.
„A fost un meci, să spunem, exact cum ne așteptam să fie. Am întâlnit o echipă care de ani joacă în această componență, în Nations League, și s-a văzut acest lucru. Chiar dacă noi am avut o evoluție bună, cred că au fost două feluri de meci în acee...