Sfântul Ștefan a fost întâiul mucenic ce și-a dat viața pentru credință. El a fost și primul dintre diaconi, ales la propunerea Sfinților Apostoli. Află ce semnificație are numele, dar și care sunt cele mai cunoscute și urmate tradiții de Sfântul Ștefan, sărbătorit pe 27 decembrie.
Cine a fost Sfântul Ștefan
După întemeierea Bisericii, apostolii, aleşi dintre bărbaţii „plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune”, au fost chemaţi să slujească în lăcaşele de cult şi să se asigure că tradiţia este respectată la mesele comune.
Au fost şapte apostoli, primul dintre ei fiind Ştefan. Alături de ceilalţi şase - Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmenă şi Nicolae -, a predicat cuvântul Evangheliei, a botezat şi a ținut slujbe. Rolul apostolilor era foarte important şi a dus, în timp, la o Biserică puternică, în care oamenii veneau să-şi caute alinarea sufletească.
Sfântul Ștefan, un apărător al credinței
Conform c...

acum 2 saptamani
10





















English (US) ·
Romanian (RO) ·