Și mâine, desigur, a fost sâmbătă

A trecut anul de când România a evitat căderea în puțul traiectoriei antieuropene, pentru a bălti în lacul cunoscut, de abjecție politică, de durere în organul genital al lui Marcel de la Buzău, de reformă din gură, de bir dus de sărăcii, de hoți care se răsfață de la buget, își fac poftele de neam prost, și apoi vine Înalta și îi mângâie pe cap cu libertatea. De șpagagii agroalimentari și de sfidare fără margini. O lume de jeg și jet.

Bonus: un președinte care surâde n-are încă paltonul pe capotă și căciulă ca a lui Ceaușescu (drept e că nu l-a prins încă hora micii uniri) și pare mai puțin scârbit când întâlnește, tot mai rar, un om fără funcție.

Glodul tradițional, în care până și istericii, țațele și ghiolbanii sunt proștii noștri, și ce dacă pică șandramaua, oricum n-are nimeni timp de atenție și îngrijorare cât cade tencuiala, cum suntem prinși între cuantumul șpăgilor, puii cu salmonella, Justiția cu Savonea și ce a mai fătat gândul lui Gică Nuvulon Si...