„Ca instituție care nu face altceva decât să păzească în permanență Constituția, n-aș avansa cu gândirea până acolo”, a declarat Simina Tănăsescu.
Aceasta a subliniat că actuala Constituție „s-a dovedit a fi destul de viabilă”, în pofida numeroaselor discuții și încercări de revizuire apărute de-a lungul timpului.
Președinta CCR a atras atenția că, de fiecare dată când se analizează concret ce anume s-ar dori a fi modificat, rezultă că propunerile vizează, în principal, dispoziții care funcționează ca garanții ale parcursului democratic.
„Sunt acele aspecte care, poate, uneori, jenează puterea politică și o obligă să se încadreze în niște limite. Ori, modificarea tocmai a acestor limite ar putea duce, dimpotrivă, la slăbirea democrației”, a spus aceasta.
Întrebată ce ar schimba dacă ar avea posibilitatea să intervină imediat asupra unui text normativ, Simina Tănăsescu a precizat că nu ar modifica Constituția, ci legea de organizare a CCR.
„Un cuvân...

acum 1 ora
62























English (US) ·
Romanian (RO) ·