Federaţiile sindicale din educaţie au demarat o campanie de strângere de semnături pentru a susţine o iniţiativă legislativă menită să elimine anumite prevederi din Legea austerităţii.
Aceste măsuri se referă la creşterea numărului de elevi, preşcolari şi antepreşcolari în clase, mărirea normei didactice de predare, reducerea tarifului pentru plata cu ora şi modificarea degrevărilor personalului didactic cu funcţii de conducere, de îndrumare şi control.
Mai mult decât atât, sindicaliştii propun majorarea primei de instalare la trei salarii de bază pentru cadrele didactice titulare repartizate în unităţi de învăţământ din mediul rural, zone defavorizate sau izolate.
„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”, în numele celor peste 250 000 de salariaţi ale căror interese le reprezintă au decis – în această perio...