Sorin Grindeanu, întâlnire cu președinta Adunării Naționale a Franței. Care a fost agenda discuțiilor

acum 1 ora 4

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, s-a întâlnit miercuri cu președinta Adunării Naționale a Franței, Yaël Braun-Pivet. Discuțiile dintre cei doi au fost despre consolidarea Parteneriatului Strategic româno-francez, „un pilon fundamental al relațiilor dintre cele două state”.

Într-o postare pe Facebook, Grindeanu a precizat că discuțiile au mai vizat și dezvoltarea unor proiecte comune în sectorul energetic și al transporturilor, precum și infrastructura din zona Mării Negre, considerată „un aspect important în această colaborare”.

„Suntem interesați, în egală măsură, de protejarea intereselor agricultorilor români și europeni, în contextul Acordului Mercosur. Suntem conștienți atât noi, cât și partea franceză că o agricultură puternică crește relevanța Uniunii Europene inclusiv în actuala situație internațională dificilă”, a scris Grindeanu pe Facebook.