Starea celor trei suporteri greci. Medic: Au supraviețuit aproape miraculos

acum 1 ora 8

Prof. dr. Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean Timișoara, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că cei trei pacienți „într-un mod aproape miraculos, am putea spune, au supraviețuit”.

Este vorba despre trei tineri care au fost internați în Spitalul Județean.

Unul dintre suporteri este internat în secția de Neurochirurgie, „cu leziuni minore la nivel cranian-cerebral, minimă subfuziuni hemoragice, este într-o stare foarte bună, conștient, cooperant, nu pune probleme deosebite”.

Al doilea este internat în secția de Ortopedie, având „o fisură mică la nivelul osului sacrat, care face parte din bazin. Este, de asemenea, într-o stare bună, conștient, echilibrat”.

Al treilea pacient a fost internat în secția ATI a serviciului de traumă din clădirea Casa Austria, având mai multe leziuni: „Are o fractură la nivelul coloanei cervicale, fără să afecteze măduva, fără paralizie, fără afectare neurologică. Are o fractură de humerus la nivelul brațulu...

Sursa: https://www.mediafax.ro/social/starea-celor-trei-suporteri-greci-medic-au-supravietuit-aproape-miraculos-23677822

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.