Echipa care a realizat studiul afirmă că numărul fetelor tinere care împărtăşesc videoclipuri cu rutine complexe de îngrijire a pielii cu creme hidratante, tonice, tratamente pentru acnee şi produse anti-îmbătrânire a crescut în ultimii ani, potrivit The Guardian.
Cercetătorii au analizat astfel de videoclipuri încărcate pe plaftormă şi au constatat că rutinele nu sunt doar obositoare, ci şi scumpe, inutile şi potenţial dăunătoare. Unele adolescente se trezesc încă de la 4.30 dimineaţa pentru a-şi duce rutinele până la capăt în fiecare zi.
„Riscurile asociate cu utilizarea acestor produse, în special la fetele tinere, depăşesc cu mult orice beneficii minore pe care le poţi obţine prin folosirea ingredientelor active”, a declarat Molly Hales, autor principal al studiului.
Hales a adăugat că, deşi social media poate fi un loc pentru joacă şi exprimare liberă, adolescentele nu au nevoie de astfel de rutine comp...