Metaloglobus – FCSB 2-1, prima victorie în campionat pentru ultima clasată, care a întors rezultatul în duelul cu campioana.
Meciul disputat la Clinceni pe cel mai rău gazon din prima ligă putea avea, poate, o altă desfășurare, dacă momentul de la jumătatea reprizei, când Metaloglobus a primit penalty, nu ar fi fost influențat de tehnologia VAR.
Era minutul 23, când Fernandes a căzut în careul oaspeților după un duel cu Cisotti, însă centralul Avram a anulat decizia după revederea fazei.
În schimb, 9 minute mai târziu, decizia de penalty în favoarea FCSB după un fault în suprafața de pedeapsă asupra lui Bîrligea comis de Irimia a fost menținută și căpitanul Tănase a deschis scorul.
Putea fi 2-0 la pauză pentru vizitatori, dar același Bîrligea a nimerit bara, o ocazie ce avea să coste mult formația lui Charalambous.
La trei minute de la reluare, Ubbink a restabilit egalitatea cu o „torpilă” din afara careulu...