„Cu consolidarea societății din România și cu consolidarea clasei de mijloc putem ajunge și cu consolidarea sistemului fiscal care poate să gestioneze în mod echitabil această formă de impozitare, vom ajunge la o impozitare progresivă mai devreme sau mai târziu”, spune vicepremierul, la Digi24.
El adaugă că „astăzi, într-adevăr, după ce am avut multe variante pe masă și multe elemente, multe posibilități, s-a renunțat la una, două, trei posibilități, a rămas TVA-ul, care nu este o măsură de dorit, majoritatea TVA-ului în sine, dar a fost o decizie necesară”.
„M-a întrebat cineva dacă situația (la finalul anului trecut, n.r.) a fost mai neagră. Am spus că nu știu dacă negru are și altă… dar dacă ar exista negru, mai negru decât negru, da, acolo eram la sfârșitul anului trecut. Situația a fost destul de grea la sfârșitul anului, datorită faptului că am amânat foarte multe măsuri nepopulare”, declară Barna.
El ...