Tradiții și obiceiuri de Sfântul DIMITRIE cel Nou. Ce nu este bine să faci pe 27 octombrie 2025

acum 2 ore 9

Creștinii ortodocși îl sărbătoresc an de an, la 27 octombrie, pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, considerat Ocrotitorul Bucureştilor. Moaștele sale se află la Catedrala Patriarhală, iar credincioșii se pot ruga pentru sănătate și bunăstare.

Viața lui a fost un exemplu de smerenie și bunătate, trăind după învățăturile Sfinților Părinți.

Cine a fost Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou

Anul acesta, pe lângă moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Dealul Patriarhiei au fost aduse spre închinare și moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, ale Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul și ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț.

„Acest cuvios părinte, Dimitrie cel Nou, a trăit în vremea drept-credincioșilor împărați româno-bulgari și era dintr-un sat care se numește Basarabov, sat așezat pe marginea apei Lomului. La început a fost păstor de vite în satul lui...

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/traditii-si-obiceiuri-de-sfantul-dimitrie-cel-nou-ce-nu-este-bine-sa-faci-pe-27-octombrie-2025-20683123

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.