Trafic de influență în favoarea afaceristului Jean Paul Tucan, trimis în judecată de EPPO în dosarul Portul Constanța. Ce au descoperit procurorii DNA – SURSE
acum 2 ore
6
Procurorii DNA l-au reținut, joi, pe Mihail-Cristinel Militaru pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Potrivit surselor Gândul, Militaru promitea să ajute la soluționarea favorabilă a dosarului omului de afaceri Jean-Paul Tucan, trimis în judecată de EPPO pentru o fraudă de 4 milioane de euro, fonduri UE de la Ministerul Investițiilor.
„În zilele de 29 august 2025 și 04 septembrie 2025, inculpatul M.M.C. ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma totală de 180.000 de euro, promițând în schimbul sumei respective că își va exercita presupusa influență asupra judecătorilor din cadrul Tribunalului București, pentru a-i determina pe aceștia să pronunțe o soluție de restituire a cauzei la procuror, în cadrul procedurii de cameră preliminară, privind un dosar penal în care un om de afaceri a fost trimis în judecată de Parchetul European – EPPO.
S-a erijat în șef al procurorilor europeni din România
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.
Trafic de influență în favoarea afaceristului Jean Paul Tucan, trimis în judecată de EPPO în dosarul Portul Constanța. Ce au descoperit procurorii DNA – SURSE